”Cina cea de taină” surprinsă în noul trailer pentru Alien Covenant

de: Alexandru Puiu
25 02. 2017

Primul trailer pentru Alien Covenant a surprins un amalgam de detalii macabre din noul film. Al doilea teaser ne înfățișează liniștea dinaintea furtunii.

Intitulat Last Supper, al doilea trailer pentru Alien Covenant este o referință la Cina cea de taină a lui Leonardo DaVinci, imortalizată în urmă cu câteva sute de ani. Și în respectivul tablou, aproape că se simțea tensiunea momentelor înfricoșătoare ce aveau să urmeze. Dintr-un punct de vedere, asta urmează să se întâmple și în Covenant la câteva minute după scena imortalizată în întregime în clipul de mai sus.

Spre deosebire de primul trailer, acest clip nu este un colaj aparent haotic de momente înfricoșătoare. Tensiunea este palpabilă în aer, dar participanții sunt încrezători că lucrurile se vor desfășura cum trebuie în noua misiune. Tot acum putem surprinde o serie de detalii ale navei în care se petrece cea mai mare parte a acțiunii. Spre deosebire de navele spațiale din Star Trek, de exemplu, aceasta pare mai utilă mai mult decât frumoasă. În teorie, clipul de patru minute precede o sesiune extinsă de somn criogenic.

Există foarte multă presiune pe Ridley Scott vizavi de Alien Covenant. În contextul în care Prometheus nu a fost atât de bine primit de critici, noul film trebuie să fie un horror cât se poate de reușit, Dacă folosim ca referință secvențele pe care le-am văzut până la această oră, are toate șansele să reușească.

Pe hârtie, acesta este cel de-al șaselea film din seria Alien, o continuare a peliculei Prometheus din 2012. Ridley Scott s-a aflat la cârma a trei filme dintre cele șase. Ca referințe la filmul de acum cinci ani, Michael Fassbender și Noomi Rapace își vor reitera rolurile, cu mențiunea că androidul Walter interpretat de Fassbender va fi mai avansat ca niciodată.

Alien Covenant va ajunge în cinematografe pe 19 mai.